Partea a II-a

Tot ceea ce percepem prin simțurile noastre este ceea ce deja există în noi, este ceea ce creierul nostru deja cunoaște. Când vorbim despre emoții, vorbim de plus și de minus, de pozitiv și de negativ, de ‘asta îmi place’ și ‘asta nu îmi place’. Sau, ‘asta vreau’ fiindcă îmi face placere și ‘asta nu vreau’ pentru că îmi cauzează durere, disconfort. În alte cuvinte, zicem așa: “ceea ce vreau voi căuta să obțin și să am cât mai mult, iar ceea ce nu vreau voi căuta să evit, voi fugi să nu se întâmple, să elimin cât mai repede posibil”. Atunci când percepem ceva ce nu ne place (la cineva), conștient sau inconștient, nu recunoaștem și nu vedem că acel ceva deja s-a manifestat și poate încă se mai manifestă în viața noastră, sub o formă similară sau poate chiar identică. La prima vedere rămânem focusați numai pe ceea ce ne place sau nu ne place, pe acel pozitiv sau negativ din percepția noastră. Dacă ne place foarte mult, ne atașăm și nu vrem să (mai) pierdem acel ceva de care ne-am atașat, iar pe urmă ajungem să renunțăm la ceea ce ar fi realmente important pentru noi, adică valorile noastre cele mai înalte, numai ca să păstram atașamentul pe care îl percepem de nepierdut.

Avem mândrie, mai mult sau mai puțin, în diferite nuanțe. Mândria este suficient de dezvoltată doar că pur și simplu nu putem admite acel ceva negativ perceput că fiind prezent și în viață noastră. Este ca și cum ne-am privi în oglindă privind acel ceva negativ (la celălalt), dar atunci mândria și imaginea noastră de sine ar putea fi alterate, iar asta este ceea ce instinctiv vrem să evităm. Atunci când vedem ceva ce ne place, percepem pozitiv, admirăm suficient de mult acel ceva încât uităm să îi recunoaștem forma prezentă din viață noastră. În acest caz suntem suficient de umili să conștientizam că de ceea ce ne-am atașat atât de mult, se află deja în viață noastră într-o oarecare formă și alegem să preamărim, să exagerăm și să elogiam, să ne îndrăgostim de acel ceva (la cineva). Acest ceva poate fi o trăsătură de caracter, poate fi o reacție specifică a cuiva într-un anumit moment, poate fi că a făcut ceva sau nu a făcut ceva într-un anumit mod așa cum ne-am fi așteptat într-un anumit moment specific acest cineva pe care noi judecăm. Când judecam, voit sau nevoit, conștient sau inconștient, este fie că admirăm foarte mult, atât de mult încât plasăm individul respectiv pe o poziție superioară față de noi, ca pe un piedestal, fie purtăm resentimente de orice fel față de acesta și atunci plasăm individul respectiv inferior de noi.

Ce se întâmplă defapt, este că noi ne atașăm de forme. Vrem exact aceea formă de manifestare, nu altfel, nu alta, nu într-un alt mod, ci exact acea formă și atunci nu mai vedem cu adevărat ce avem prezent în viață noastră. Totdata percepem că am pierdut ceva, când defapt acel ceva există deja sub o altă formă în viață noastră, formă pe care însă nu o observăm. Dacă am observa această formă nouă atunci nu am suferi. Atunci când nu vedem în ceilalți ceea se află în noi și când ne agățam de o formă specifică și ne condiționăm viața în funcție de această formă specifică, suntem ignoranți și suferim.

Atunci când judecăm fie pozitiv fie negativ ne separăm de restul lumii exterioare. Ne poziționăm ‘eu’și restul lumii. Ne separăm. Ne dezintegram. Apare haosul în lumea noastră interioară, o ruptură și separare de restul lumii. Percepția este polarizată în raport cu lumea exterioară, trecem de la plus la minus și invers. Atunci când privim fără atașamente, atunci apare liniștea, înțelepciunea și iubirea care o simțim în interiorul nostru, simțim ‘eu sunt lumea’. ‘Eu sunt lumea’ este o stare constantă, calmă și liniștitoare, atunci putem face ceea ce este cel mai important pentru noi înșine, pentru ceea ce simțim că ne dă sens vieții noastre.

Atunci când oscilăm de la un pol la altul, nu mai avem resursele suficiente și necesare pentru a face ceea ce este cel mai important, pentru ceea ce simțim că ne dă sens vieții noastre. Nu mai avem timp, energie, vitalitate, bani și alte resurse. De ce? Pentru că suntem în zona de valori joase în ierarhia proprie de valori sau am încercat să preluăm valorile altcuiva, ceea ce ne consumă resursele alergând de la un pol la celălalt și ne crează agresivitate și frustrare. Atunci când cineva se află în polul pozitiv, are o mare admirație față de cineva/ceva, se află într-o stare de îndrăgostire, ceea ce generează automat frica de a pierde (pe) acel ceva/cineva.

Amigdala impulsionează să vrem mai mult și mai mult, și numai în forma respectivă admirată, ceea ce fără să fim conștienți ne generăm frică, groaza de a pierde, de a rămâne fară acel ceva/cineva, pe care percepem că doar acum avem parte (de acel ceva/cineva) sau, că după mult timp, în sfârșit este din nou în viața noastră, se instalează frica de moarte, frica de a avea ceea ce nu ne dorim (lipsa acelui ceva/cineva). Când mândria noastră este destul de ridicată, când suntem euforici, când suntem indragostiți de situația actuală, este ipostaza ideală de “așa da, așa doar vreau să trăiesc”. Când suntem rușinați, depresivi, când starea noastră este “la fundul sacului”, nu mai vrem să trăim (așa). Ambele cauzează o durere intensă până la coșmaruri, fobie. Acesta este atașamentul de formă. Defapt momentele de plăcere, de bucurie, de exaltare, de îndrăgostire, pe scurt, momentele de plus își prind simultan rădăcinile opuse de minus în (in)conștient – de teamă, de frică, de furie, de agresivitate, de vină și chiar și de rușine. Ceea ce se întâmplă într-o astfel de situație este că vom tinde să preluam un model de comportament și mod de gândire de la individul pe care îl admirăm foarte mult, adică vom tinde să preluăm valorile a celor pe care îi poziționam superior nouă în percepția noastră. Însă niciun om nu poate trăi îndelungat decât în propiile sale valori. Să presupunem că preluăm pentru o perioada de timp ce este important pentru partenerul/partenera noastră, însă după câteva săptămâni sau luni inevitabil vom reveni la valorile noastre, la ceea ce este esențial pentru noi, pentru că numai așa putem exista. Este un mecanism automat și inconștient. În opoziție cu această situație, atunci când avem resentimente față de ceva/cineva, ne poziționam superior prin comportament și atitudine, respectiv poziționam inferior față de noi acel ceva/cineva față de care avem resentimente. În acest caz ne vom impune comportamentul și atitudinea și vom pretinde că acestea să fie acceptate și preluate ca o regulă generală. Dacă acel ceva este o trăsătură de caracter sau o acțiune al unui individ, defapt fie ne situăm superior fie inferior în raport cu acesta, în funcție de cum percepem situația.

Cu toții suntem și buni și răi, nu suntem numai buni sau numai răi, suntem și ascultători și neascultători în același moment, suntem și ordonați și dezordonați în același moment, suntem și plus și minus în același moment. Modul cum ne percepem pe noi înșine și mediul exterior este în funcție de cum percepem situația că ne servește valorilor noastre. Suntem subiectivi. Suntem obiectivi doar atunci când ne asumăm reflexia noastră în tot ceea ce percepem. Suntem obiectivi atunci când centrul decizional, creierul prefrontal se activează și suntem subiectivi când suntem impulsivi sau instinctivi, când amigdala se activează. Amigdala este locul unde se formează emoțiile cele mai primitive și mai puternice, precum frica și furia. Percepția subiectivă generează emoțiile, în timp ce percepția obiectivă generează o decizie rațională. Deciziile luate sub influența emoțiilor sunt subiective și părtinitoare, etichetează și nu vizează întregul, nu vizează o analiză completă a tuturor aspectelor. Vizează doar o parte.

Creierul prefrontal sau numit și cortexul prefrontal medial în mare parte alcătuit din corpul celulelor nervoase (neuroni) este locul unde sunt procesate activitățile cele mai evoluate ale creierului omenesc. Este zona creierului aflată în spatele frunțîi. Funcțiile cortexului prefrontal includ controlul impulsurilor, inteligența social-emoțională și motivația. Acesta este activ atunci când acțiunile, deciziile și intențiile noastre sunt în accord cu valorile noastre cele mai înalte. Cortexul prefrontal evaluază multitudinea de informații preluate de simțurile noastre din exterior și selectează ceea ce este esențial și util pentru organismul nostru. Răspunsul la un stimul, fie că este durere sau plăcere, nu vine din cortex, vine din amigdala, din centrul inferior al creierului. Totuși, zona frontală are rolul de a controla impulsurile și ajuta la inhibarea centrilor inferiori din creier, acolo unde își au originea impulsurile emoționale, atâta timp cât percepția noastră nu este foarte mult distorsionată și tot ceea ce intenționam să facem, decidem și acționam este legat de valorile noastre cele mai înalte. Atunci când suntem în zona celor mai înalte valori din ierarhia noastră de valori, cortexul este capabil să amâne reacții emoționale suficient timp pentru apariția unor reacții mature, mai sofisticate (adică o decizie, acțiune și intenție obiectivă, autentică, expresie a sinelul nostru real, unde plusul este egal cu minusul, unde vedem atât avantaje cât și dezavantaje în egală măsură, unde percepem că situația dată ne servește și ne deservește în egală măsură, unde suntem întregi și integri).

Când oscilăm fie în pozitiv fie în negativ, nu ne asumăm ceea ce percepem că a fi prezent deja în viață noastră în egală măsură, în diferite forme. De cateori nu se întâmplă ca astăzi să admirăm foarte mult pe cineva și peste ceva timp să descoperim ceva ce nu ne place, iar percepția noastră despre acel individ să se transforme din pozitivul “e grozav, e cel mai tare, e cel mai fain, e cel mai..” în “nu mai vreau să stiu, să aud sau să îl/o văd”. Acesta este un exemplu tipic de percepție extremă și uzuală. Suntem într-un proces de deflexie, de abatere de la noi înșine, de la esență noastră umană. Atunci când fie pozitiv fie negativ, ne asumam ceea ce percepem în exteriorul noastru că fiind prezent în viață noastră în egală măsură și privim individul de lângă noi, indiferent de ceea ce face și cum acționează, conștientizând că și noi am făcut și că și noi am acționat similar sau la fel, suntem într-un proces de reflexie. Când ne putem raporta astfel la lumea din exteriorul nostru, atunci percepția noastră se echilibrează, vedem obiectiv, fără nicio emoție, fară atașamente, suntem detașați emoțional, suntem liniștiți, percepem lumea în tot ansamblul ei cu înțelepciune, cu iubire și simțim că facem parte din lume, suntem parte din întreg, ne întregim, suntem integri, totul “este perfect așa cum este”, nu este nimic de îndreptat sau de schimbat. Lumea este parte din noi și noi suntem parte din lume. Doar în acest punct putem să ne manifestam valorile noastre superioare, în acest punct creierul nostru prefrontal se activează, deciziile și acțiunile sunt în accord cu scara noastră ierarhică de valori, hormonii sunt echilibrați, bătăile inimii sunt regulate, digestia este regulată, întreg organismul și psihicul se reglează într-o stare naturală de echilibru.

Când ne situăm pe noi înșine în superioritate și acel ceva/cineva în inferioritate nouă și invers, când considerăm că “eu am dreptate, tu nu ai dreptate” sau “eu sunt grozav, tu nu ești grozav”, “eu le stiu cel mai bine, tu nu știi așa de bine ca și mine” suntem conduși de amigdală, avem o percepție subiectivă, purtăm o mască a superioritățîi cu care ne afișam într-o lumină în care pare că avem întotdeauna dreptare și nu greșim niciodată. Pentru că oridecâteori privim lumea și nu ne vedem pe noi înșine în ea, purtăm o mască, suntem un personaj. Este altcineva decât sinele noustru real și autentic. Dar atunci când vedem că tot ceea ce percepem înafară noastră este prezent și în noi înșine, ne reflectăm în lumea exterioară și atunci nu mai avem judecați, suntem obiectivi, ne simțim parte din lumea întreagă, ne aruncăm toate măștile și ne dăm libertatea de a ne exprima în accord cu sinele nostru real. Este minunat să ne regăsim în lume și lumea întreagă să se regăsească în noi înșine.

De câte ori nu ne-am dorit să fim apreciați pentru ceea ce suntem cu adevărat, în esența noastră pură a sinelui nostru și nu pentru alte criterii materiale?! Dar dacă noi nu suntem cine suntem în esența noastră, cum ar putea atunci cineva cu adevărat să ne aprecieze, cât timp noi pe noi înșine nu ne apreciem și nu ne onoram valorile?

Durere și plăcere coexistă și sunt inseparabile. Orice avantaj are dezavantaj și orice dezavantaj are avanataj. Yin și Yang. A fi obiectiv sau a vedea obiectiv înseamnă a vedea întregul, a întregi. A întregi înseamnă integritate, a vedea în ansamblu toate aspectele similare și contrare, aparent opuse, pot fi de fapt complementare, interconectate și interdependente în lumea naturală și modul în care își pot da naștere este reciproc pe măsură ce relaționează între ele. Ori vedem voit și conștient plusurile și minusurile, avantajele și dezavantajele, ori ne va arăta natura prin mecanismul ei de homeostazie prin care revenim în poziția de echilibru. Modul obiectiv de a vedea lumea nu înseamnă a vedea plusul și minusul ca două aspecte separate coexistente ci a le vedea ca două aspecte ale aceluiași întreg. De remarcat faptul că aceste două concepte nu au nicio legatură cu bine și răul, ci cu existența unor contrarii a căror sumă compun întregul. Totul are atât aspecte yin, cât și aspecte yang (de exemplu, umbra nu poate exista fără lumină). Oricare dintre cele două aspecte majore se poate manifesta mai puternic într-un anumit obiect, în funcție de criteriul observației.

Homeostazia este proces indispensabil funcționarii organismului. Este un termen utilizat în biologie pentru a face referire la capacitatea unui organism viu de a menține în limite definite constantele mediului sau intern. La modul general, homeostazia se referă la abilitatea unui sistem de a menține un echilibru dinamic al condițiilor inițiale, cu ajutorul unor mecanisme reglatoare proprii. Atunci când există mândrie crescută, automat vă exista rușine sau vină pentru că individul să rămână centrat. Dereglarea mecanismelor implicate în menținerea homeostaziei generează apariția anumitor patologii specifice în conformitate cu organul sau sistemul afectat. Diabetul zaharat, osteoporoza, acidoza metabolica, deshidratarea acuta, edemele, hipertensiunea arteriala constituie câteva dintre consecințele tulburării pe termen lung a homeostaziei glucozei, calciului, lichidelor și electroliților din organismul uman. Percepția subiectiva generează dereglarea homeostaziei. Oscilezi de la euforie la coșmar, de la + la -, de la exagerare la minimizare de sine și biciuire, iți creezi simptome, boală și situații neplăcute.

Însumarea perechilor de contrarii înseamnă iubire și înțelepciune. Plus egal cu minus înseamnă integrarea ambelor părți. Toate simptomele pe care le resimțim în corpul nostru și toate situațiile care ni se întâmplă sunt un feedback pentru noi cât de aliniați suntem cu ierarhia noastră de valori, la sinele nostru. Judeci exteriorul iți înăbuși interiorul, judeci interiorul iți distrugi exteriorul. Mândria și aroganța denotă un sine superior și stimă de sine mult crescută. Rușine și umilință denotă un sine inferior, stimă de sine mult scăzută. Când vedem în ansamblu atât + cât și – înseamnă că vedem obiectiv și suntem în echilibru, suntem noi înșine. Oricare cântărește mai mult în percepția noastră, vocabularul nostru reflectă prin “eu întotdeauna am făcut bine” , “eu niciodată nu am făcut rău”, “toată lumea mă admiră” “nimeni nu mă iubește”. Când suntem în echilibru, percepția noastră este relativă, este și și. Este 1 la 1, este rezilientă, neutră, este fără frică, fară atașament. Negarea oricărei părti generează probleme. Tendința generală este de a cauta doar o parte și de a evita perechea opusă, ceea ce generează adicție către ceea ce credem că vrem să fim și să avem. Suntem mândrii de ceva și suntem rușinați de opusul al celui ceva. Ne comparăm cu ceilalți și în funcție de cum îi percepem pe ceilalți, devenim exagerați, aroganți sau frustrați și rușinați. Îi exagerăm pe ceilalți și ne minimizăm pe noi și invers. Suntem dezintegri când separăm părțile contrare și suntem integri când percepem părțile contrare în ansamblul lor. Căutam ceea ne place, suntem impulsionați și evităm ceea ce nu ne place, acționam instinctiv. Impulsurile și instinctele generează polaritate, separarea perechilor de contrarii, dezintegrare, dramatizează, perpetuează separarea. Fugim spre ceea ce ne dorim și fugim de ceea ce nu ne dorim. Asta presupune energie vitală, emoții, volatilitate, multă agitație, timp, bani și alte resurse consumate. A vedea lumea din prisma perechilor de contrarii ca un întreg, îmbrățișând atât pozitivul cât și negativul, atât ordinea cât și dezordinea, atât organizarea cât și dezorganizarea,  atât bucuria cât și tristețea simultan este modul sănătos, înțelept, grațios de a ne asuma această viață pe Pământ și de a ne împlini misiunea și viziunea din ea.

Pe curând!