Cât de important este mediul?
Ce este mediul și ce rol are?
Mediul te ridică, te coboară, te încarcă, te descarcă, te vindecă, te îmbolnăvește, te înalță, te micește.
Mediul este atmosfera dintre părinții tăi când te-ai născut, atmosfera și traiul zilnic al lor și cu ceilalți locuitori ai casei, dinamica vieții lor ca și cuplu și individual fiecare. Pe măsură ce crești, mediul este atmosfera care se creează și se dezvoltă între tine și restul familiei, dinamica dintre tine și ei. Mai târziu este dinamica dintre tine și cercurile tale sociale. Apoi dintre tine și partenerul tău de viață, apoi dintre tine și familia ta pe care ți-ai format-o. Mediul nu este perimetrul fizic al locuinței, îl poate include, mediul este atmosfera interacțiunilor dintre cei care te înconjoară și în timp dintre tine și ei toți restul. Acesta este mediul psihoemoțional pe care un copil mic și un adult prezent și conștient îl percepe din plin.
Chiar dacă părinții se prefac că totul este în ordine, un copil reușește foarte bine să perceapă stresul cu care ei se confruntă. Copiii deși ei nu înțeleg bine cuvintele vorbite și nici nu știu încă să vorbească fluent, ei percep instinctiv tonul, intonația, intensitatea privirii, încordarea corpului, a unei îmbrățisări, simt și văd. Copiii preiau din starea îngrijitorilor* lor, (tensiunea, încordarea, îndoiala, neîncrederea, anxietatea, frica, depresia) dacă acestea nu sunt ținute sub control și rezolvate de îngrijitorii lor.
Dezvoltarea corpului și creierului sunt influențate de ereditate și de experiențele trăite. Ceea ce un om moștenește genetic se activează sau nu în funcție de mediul în care trăiește, experiențele fizice și emoționale ale lui sunt direct conectate cu acest mediu. Dacă îngrijitorii nu își controlează și nu își rezolvă dezechilibrele psihice și emoționale, un copil dezvoltă de mic un sentiment de abandon și o perceptie că ceva nu este în regulă cu el, că nu este iubit și nu este suficient. Treptat va depune efort pentru a-și îndeplini nevoile, care de altfel sunt normale și firești și care ar trebui să le perceapă satisfăcute la fel de firesc de către îngrijitorii lui. Va începe să atragă atenția asupra lui, să se comporte impulsiv, să facă pe plac îngrijitorilor lui numai ca să câștige aprobarea, validarea și atenția acestora, va căuta contact fizic și emoțional. Cât timp climatul emoțional de ‘acasă’ nu este stabil, cald, previzibil și cert, copilul nu simte conexiunea cu îngrijitorii lui, oameni care, dacă ar fi chestionați ar spune probabil că totul este în regulă în familie cu excepția unor mici divergențe. La o privire atentă pe chipul lor s-ar putea citi trăiri eșuate, dezamăgiri încă vii și așteptări neîmplinite. Răspunsul lor se va păstra același, ‘Totul este în regulă. Suntem o familie fericită.’ Într-un astfel de mediu unui copil îi este dificil să construiscă în el însuși un sentiment de siguranță, încredere de sine, curajul, flexibilitatea, își va dizolva treptat curiozitatea și autodeterminarea. În schimb, sinele lui va crește mugurii pentru frica de eșec, teama de sine și de lumea din jur, neîncrederea în puterile sale, rigiditatea, lipsa de creativitate, lipsa de adaptare, retragerea socială, imagine de sine minimizată, stima de sine inexistentă, gol interior, instabilitate emoțională, lipsa de direcție și permanenta stare că ceva lipsește și alte percepții derivate.
Omul se naște fără capacitatea de a-și regla impulsurile. Aceasta este capacitatea de autoreglare care presupune că omul are abilitatea de a-și îndrepta atenția în direcția dorită, este conștient de sine și își știe controla impulsurile. Pentru ca această capacitate să se dezvolte, este necesar ca anumiți centrii nervoși să formeze conexiuni cu alți centri nervoși din creier. Acolo unde aceste conexiuni nu s-au putut forma, copilul rămâne subdezvoltat emoțional. De câte ori nu zicem cuiva, “De ce te comporți ca un copil (mic)?” în acel moment omului din fața noastră i se declanșează o anxietate din adâncul subconștientului și observăm o autoreglare caracteristică unui copil mic. Ceea ce observăm este o descriere a stării neurofiziologice al acestui om în acel moment. Centrii inferiori ai creierului unde sunt generate emoțiile puternice de frică și de furie copleșesc centrii superiori ai creierului, care în loc să fie compleșiți ar trebui să controleze valul puternic de impulsuri, cum ar fi firesc să se întâmple unui adult.
Nu mulți oameni se nasc în condiții ideale. Viteza cu care se petrec situațiile zi de zi, stresul, stilul de viață alert pune presiune pe o familie și chiar și numai pe un singur om individual.
Pe măsură ce autoreglarea deficitară și anxietatea se adâncește prin trecerea anilor, copilul de ieri și adultul de mâine va atrage un partener care va fi pe măsura nivelului lui de anxietate și autoreglare deficitară și în același timp inconștientă, partener care va oglindi propriile disfuncții și va trezi toată suferința emoțională nerezolvată din copilărie. Atmosfera familială, dinamica dintre membrii familiei, adică mediul în care un om își petrece primii ani de viață are impact major asupra dezvoltării sale.
*Folosesc termenul de îngrijitor pentru oricare personă care îngrijește și participă la creșterea unui copil. Pot fi părinții, bunicii, alte rude, părinți adoptivi, alte persoane.
Va continua.