Nu-i cere vieții rostul
Ci, spune-i vieții rostul
Tău!

Aceste cuvinte exact în forma scrisă le-am ”văzut” și le-am ”auzit” în mintea mea atunci când am recitit cartea ”Omul în căutarea sensului vieții” de Viktor Emil Frankl. Aceasta este una dintre cărțile care nu ar trebui să lipsească din nicio casă! Nu fac reclamă și nu am nici vreun beneficiu și nici vreo colaborare. Este minimul pe care pot să îl fac ca să ajungă în cât mai multe mâini și sensul acesteia să pătrundă în cât mai multe vieți, ca semn de recunoștiință că am putut citi această lucrare profundă și transformatoare! Rândurile care urmează sunt propria reflecție asupra câtorva dintre ideile esențiale din această carte.

Recomandarea generală este ca fiecare om să citească o carte pe săptămână. Eu cred că depinde de carte, cât de groasă este, depinde de subiect, depinde cât de familiarizat este cititorul cu subiectul, depinde de relaxarea interioară a acestuia și cât de ușor reușește să se conecteze cu conținutul cărții, cât de mult iubește lectura,etc. Deși cartea acesta este destul de subțire și se clasifică în domeniul meu de suflet, am reluat-o de câteva ori până când am simțit că acum e timpul să o așez înapoi în bibliotecă. Și doar de această dată ”am auzit” și ”am văzut” acele cuvinte. M-a cuprins o stare de liniște și bucurie, că da, am ”înțeles” și mi-am reamintit ceea ce uitasem, că fiecare situație, indiferent de natura ei, are sens pe deplin. Sensul nu ni-l spune cineva și nu este uniform și nici același pentru fiecare om. Este un sens unic și individual. Sensul nu se spune, prin urmare nu vine cineva să anunțe ”acesta este sensul”. Omul singur descoperă sensul. Își descoperă sensul propiu. Asta îi va da putere, energie, motivație interioară, va deveni combustibilul intern cu care se va alimenta pentru a depăși suferința dintr-un moment.

Și când mă gândesc la trauma și condițiile fizice prin care au trecut oamenii de-a lungul timpului și au reușit să transforme situația nefericită în care s-au aflat într-una triumfătoare lor, în ciuda condițiilor abiotice în care au trăit, îmi dau seama cât de norocoși sunt astăzi oamenii cu tot ceea ce este la dispoziție în viața de zi cu zi. Și nu fac referire doar la perioada descrisă în carte, ci la întreg parcursul omului până astăzi. Cele necesare sunt din plin pentru o viață liniștită și cu toate acestea, mulți oameni sunt stresați și nefericiți. Sunt bolnavi și chinuiți în suferința lor, în loc să se bucure din plin de toate aspectele ușurate, îmbunătățite ale vieții mai sigure de astăzi.

Deseori omul uită ce îi este cu adevărat vital și important. Se lasă angrenat de situațiile zilnice și pe moment are impresia că respectiva stare este un continuum, când defapt este la fel de trecătoare precum oricare zi cu cele 24 de ore ale sale. Cum ziua de ieri aparține trecutului, așa și situațiile aparțin trecutului. Ce rămâne viu și prezent este percepția omului cu emoțiile sale, care fie dau avântul pentru o călătorie transformatoare eului, fie iau energia și suflul vital până i se scurtează omului existența. Așa vin bolile și situațiile, parcă împotriva lui sau așa vin situațiile care îl susțin, norocul, cum se mai zice. Abandonarea speranței și moarte versus încurajare, credință, speranță și viață.

De multe ori omul caută sensul situațiilor în exterior, se întreabă cu insistență ce sens are ceea ce se întâmplă și caută cu disperare după răspuns înafara lui. Când defapt răspunsul se regăsește înăuntrul lui. Răspunsul este privind fiecare înăuntrul lui, căutându-și sensul propriu, unic fiecăruia, în sinele propriu. Cum? Privind spre viitor, ne îndeamnă autorul în cartea sa. Omul își găsește sensul raportat la viitorul lui. Răspunsul este în identitatea omului, în subconștientul lui. Răspunsul pentru fiecare este dincolo de conștiința proprie și depășește logica colectivă. Răspunsul aparent poate să nu aibă logică, dar are logică pentru omul însuși. Sensul și rostul vieții omului este în răspunsul pe care și-l găsește în el însuși. ” ..să nu mai căutam un sens al vieții ci să ne percepem ca pe niște persoane pe care viața le ia la întrebări.” Omul spune vieții care este sensul și nu invers.

”Ce nu mă omoară mă face mai puternic” – Nietzsche. Este raspunsul omului față de situație și lume. Omul se raportează cu credință, acceptare, curaj, încredere, blândețe, determinare și rațiune înțelegând că există un sens, pe care și-l păstrează viu în memorie. Nu cedează momentului și nu cedează să privească în viitor cu fiecare răsuflare a sa. Este răspunsul lui, dat vieții. Își acceptă sensul prin atitudinea pe care o ia pentru a depăși situația. “Un singur lucru mă înspăimântă: să nu mă ridic la înălțimea suferințelor mele.” – Dostoievski. Aceasta este atitudinea omului față de viață. Autorul definește viața ca o asumare a responsabilității de a căuta și a identifica răspunsul corect la problemele și obstacolele pe care le întâmpină, respectiv îndeplinirea sarcinilor cu care viața provoacă existența omului. ”Sarcinile și implicit sensul vieții diferă de la om la om, de la moment la moment. De aceea e imposibil să formulezi o definiție generală a sensului vieții. Nicio situație nu se repetă și fiecare situație solicită un răspuns diferit. Orice situație este unică și orice problemă are un singur răspuns corect.”, spune autorul în cartea sa.

O raportare corectă și echilibrată față de situațiile din viață și lume, va avea efect bun asupra sănătății omului și bunului mers al lucrurilor din viața sa. Totul este interconectat astfel că o neacceptare față de ceva sau cineva, o supărare profundă și resentimente vechi pot genera repetarea situațiilor din ce în ce mai greu de suportat, până când omul va învăța să își extragă învățămintele necesare. Doar atunci se va produce o detașare și echilibrare. O supărare și o neacceptare poate fi purtată ani de zile. Omul pur și simplu își repetă același film în minte în tot acest timp. Și în paralel se repeta și alte fime în aceeași minte. Aparent, în exterior parcă nu se vede, dar gândurile și emoțiile îi clocotesc. Pe acestea nu le vede și nu le aude nimeni. El însuși doar. După un timp, nici măcar el. Merg în fundal automat. Și până la un moment dat când corpul decide să vrbească și să spună ”nu”, ”nu mai pot”, ”sunt la final”. Există o legatură strânsă între dispoziția mentală a omului și nivelul imunității organismului. Dispoziția mentală este o combinție în diferite proporții dintre seninătatea gândurilor, viziunea sa, valorile sale, credința sa, speranța și curajul său, umanitatea din el și recunoștiința față de Creație, Viață și Univers (fiecare denumește în modul propiu în funcție de religie, cultură, locație, credință, preferințe). Pierderea (bruscă) a speranței și curajului pot avea efecte catastrofale asupra sănătății omului. La fel cum frica are efect negativ puternic asupra sistemului imunitar. Și nu numai: suferința puternică sau îndelungată, jalea mare, pierderea, lipsa credinței, decepția, pierderea percepției de stabilitate în viața proprie, percepția nimicniciei. Efectele sunt foarte grave. Credința naște voința în percepția omului și aceasta devine locomotiva care va trage după sine corpul pentru continuarea vieții. Sănătatea corpului fizic este sănătatea psihoemoțională în oglindă. Rezistența corpului este forța psihoemoțională a omului plin de recunostiință și credință. Rezistența este forța dinăntrul omului cu care el decide ca să facă tot ce poate face, cu tot ceea ce are la îndemână, atunci și acolo. Când decide să de-a drumul acestei forțe interioare, omul renunță la voința sa. Astfel, el renunță la viața sa. Cheia este răspunsul din interiorul lui. Este sensul lui care îi va da puterea să depășească o situație. Atunci când omul descoperă sensul prezentului său și al întregii sale vieți, își găsește puterea să depășească orice obstacol. Omul are nevoie de sens, are nevoie să își înțeleagă sensul vieții sale, acesta devine ”oxigenul” și hrana lui spirituală cu care își poate clădi toată lumea materială din viața sa. Atunci va fi fericit, împlinit și sănătos! Altfel, viața devine o mare suferință generată dintr-o imensă ”frustrare existențială”. Fiecare are capacitatea, datoria și resursele să își cunoască sensul. Cu întrebările corecte se găsește răspunsul corect.