Cât de importantă este legătura dintre starea noastră interioară și corpul nostru fizic?
Foarte importantă. Crucială. Vitală.

În starea interioară includ tot ceea ce gândim și tot ceea ce simțim. Toate gândurile alea care merg ca un vortex în mintea noastră parcă pe pilot automat și acelea de care devenim conștienți și dintr-o dată ne zicem ‘măi, ce se întamplă (cu mine)?’, emoțiile noastre, fricile și super fericirile noastre. Acestea toate împreună sunt un mix atât de puternic, în atâtea combinații și nuanțe, încât este imposibil pentru om să deslușească limita. Este infinită. Avem capacitatea de a crea cu gândurile noastre și fără să ne dăm seama, chiar asta facem zilnic! Creăm situațiile pe care le trăim, creăm stările pe care ni le producem și creăm emoțiile pe care ni le generăm, toate acestea fiind conștienți și de cele mai multe ori, în cele mai multe situații cele mai multe persoane le crează prin ”filmele” pe care și le rulează în minte. Pe pilot automat sau manual. Depinde fiecare cât de mult își dorește să fugă de propriile simțiri, le ignoră sau în propria-i naivitate chiar crede că o să treacă. Iar corpul nostru, evident răspunde. Uneori se lasă așteptat alteori răspunde imediat. Răspunde la ceea ce facem prin starea noastră interioară. Răspunde cu o răceală zdravănă, cu o durere, o accidentare, o boală mai complicată. Corpul ne vorbește doar că omul fie nu aude fie nu vede. Sau amândouă.

Dacă ne-am lua un moment să devenim conștienți în acest moment și am încerca să privim în noi înșine – ce gândesc acum, acum, la ce ma gândesc, ce simt, ce se întâmplă cu mine, ce înseamnă asta pentru mine, ce semnificație are acest lucru pentru mine, ce am de făcut, ce pot să fac, aici, acum, care ar fi opusul acestui lucru și ce efect are asupra mea, care sunt pașii, care este primul pas care îl pot face acum aici, etc. În primul rând ne-am liniști, ”am lua o gură de aer” și am privi situația cât mai mult pe toate laturile. Planul de acțiune s-ar genera spontan în mintea noastră. Am găsi soluția cea mai potrivită și cea mai puțin pripită și cea mai mai în cunoștiință de cauză și cea mai aliniată pentru noi înșine acolo în acel moment. Nu pentru altcineva. Pentru noi înșine. Dar asta presupune asumare și acceptare. Asumarea propriilor necesități și limitări, precum și acceptarea formei în care ne-ar fi benefic să acționăm. Înseamnă curaj și iubire față de propria viață și Viața însăși. Ne-am reîntâlni cu noi înșine și ne-am simți ancorați, puternici și liniștiți pentru că am decis ce a fost cel mai potrivit acelui moment cu ceea ce am avut la dispoziție și această liniște va cuprinde întreg corpul nostru. Inima va bate liberă și mintea va rămâne senină. Aceasta este sănătatea omului!

Atunci când există un eveniment sau o situație care în percepția noastră este un factor de stres, de neputință, de jale, de tristețe și supărare profundă, de amărăciune și care, tot în percepția noastră, parcă ne înghite întreaga existență, dacă ne-am lua un moment să întoarcem situația pe dos, cu susul în jos, să căutăm opusul situației, să înțelegem și să vedem plusurile și aspectele constructive care s-au generat ca urmare a situației respective, atunci suferința ar înceta să mai existe. Starea de rău prin care ne-am târât se transformă în sensul pe care tocamai l-am descoperit în percepția noastră. Orice poate avea un sens și depinde de om să descopere care este acesta. El este liber să vrea să descopere sensul sau să cedeze condițiilor de viață, este liber să decidă cum va deveni el și în ce fel se va schimba ca să depășească o anumită situație, este liber să vrea sau să nu vrea să facă ce poate mai bine într-o anumită situație, este liber să își aleagă atitudinea cu care continuă. Și indiferent ce alege, corpul ascultă și reflectă gândurile și emoțiile prin starea și imunitatea sa. Când există o motivație profundă, corpul răzbește. Când există un foarte clar ”de ce” corpul suportă și depășește orice ”cum”. Corpul este precum un vagon tras de locomotivă, iar locomotiva este lumea noastră psihică și emoțională. Sănătatea corpului nostru este imaginea în oglindă a emoțiilor și gândurilor noastre. Corpul său ar trebui să fie cel mai bun și de încredere prieten al omului. Omul simte în corp imediat când ceva nu este în regulă cu el, doar că în neștiința sa nu face legătura între ceea ce se petrece în jur și/sau cu el și resentimentele pe care le poartă, durerea, respectiv senzația puternică pe care o resimte în corp. Corpul spune ceea ce îi place și ceea ce nu îi place. Corpul are răbdare și îndură obișnuințele noastre sănătoase și nesănătoase.

Omul are capacitatea de transforma orice suferintă în ceva constructiv, în ceva cu sens în percepția sa. Important este ca omul să facă cât poate el de bine în orice situație, atunci, acolo, cu responsablitate față de Viață, cu recunoștiință că trăiește, că este viu și cu libertate și iubire să își dezvolte voința, optimismul, credința, speranța și creativitatea ca piloni de susținere în lumea lui interioară. Astfel ceea ce se întâmplă în lumea exterioară va avea un sens profund și valoros pentru el.

Pe curând!
Anita