De câte ori spui “tu trebuie să“ defapt spui ceea ce încerci să determini pe celălalt să facă sau să fie. Fără să îți dai seama consideri că modul tău este cel corect și nicidecum al celuilalt, care la rândul lui ceea ce consideră corect este corect în raport cu ierarhia lui de valori. Raportat la ierarhia ta de valori modul tău este într-adevăr corect pentru tine, dar raportat la ierarhia de valori al celuilalt, modul aceluia este corect.
Reamintesc din postarea anterioară, ‘cineva’ poate fi un om, un grup de oameni (cerc de prieteni sau cunoștiințe) sau o entitate. Firea umană este definită de structura ierarhică de valori, definește credințele și obiceiurile omului. Firea omului conturează personalitatea lui.
Atunci când percepi un om cu neplăcere, cu antipatie, cu dispreț sau cu silă te raportezi la el cu superioritate, caz în care îl vei considera inferior ție și vei încerca să impui asupra lui modul tău de a vedea lumea, crezând că modul tău este mai bun, mai corect, în timp ce al lui nu sau al tău este important și al lui nu, adică ‘tu știi mai bine’. Această atitudine se reflectă prin modul cum îi vorbești, pe modul de comandă “tu trebuie să..” , “îți spun eu cum (trebuie) să faci…”. Raportându-te așa, te aștepți ca acel om să fie și să facă așa cum îi spui tu dar această așteptare nu numai că eșuează, dar îți generează și un conflict interior puternic atât ție cât și lui. De ce? Pentru că fiecare om acționează raportat la ierarhia proprie de valori și nu te poți aștepta, realistic, ca cineva să acționeze contra firii sale, contra sinelui său. Tu defapt pretinzi omului să meargă contra curentului său natural și pentru asta el, nu doar că îi va fi dificil să își folosească propriile resurse, dar va avea nevoie de alte resurse suplimentare din exterior. E ca și cum cineva te-ar forța să mănânci ceva ce ție personal îți face rău, oricât de dorită și poftită ar fi acea mâncare. Atunci când există o relație benevolă de ordonare-subordonare, șef-subaltern sau colaborare pe un proiect unde se presupune că cel puțin doi oameni se ajută unul pe altul, sau orice alt context în care se presupune să faci ceva ce nu îți este profund semnificativ, dar te forțezi totuși să faci, la un moment dat vei abandona. Pentru că vei obosi, pentru că vei rămâne fără energie fiind o activitate care te descarcă în loc să te încarce. Conflictul interior, agresivitatea, frustrarea, nemulțumirea, supărarea se va instala nu doar în cel care a plasat așteptările dar și în cel care nu s-a ridicat așteptărilor cerute. Cel care a plasat așteptările îl va desconsidera și va calomnia pe celălalt, în timp ce cel care a abandonat se va subestima, se va dezonora singur, se va învinui, se va judeca, se va devaloriza. Nu este natural să pretinzi tu de la tine însuți sau oricui altcuiva să acționeze împotriva firii umane, împotriva sinelui său real. Astfel, exprimările de genul “tu trebuie să..” nu aduc rezultatele așteptate, de durată pe termen lung, nu consolidează o colaborare și nu onorează interacțiunea dintre ființele umane.
———-
Oricum altfel făcut decât este indicat prin ‘trebuie..’ este implicit ‘greșit’.
Crezi că ‘ai greșit’ atunci când compari ceea ce ai făcut cu o referință din exterior (cu rezultatul sau acțiunea cuiva sau cu ceva admirat sau care reprezintă o autoritate pentru tine). Când admiri pe cineva sau ceva și când percepi că cineva sau ceva este o autoritate pentru tine într-un anumit aspect, preiei modelul de a fi și de a face de la acel cineva sau ceva astfel că te vei raporta de fiecare dată și te vei evalua tu pe tine în funcție de cum percepi această autoritate. Te judeci că ai greșit în timp ce ai acționat după ierarhia ta valorică pentru că te raportezi la valorile preluate de la cineva pe care admiri sau pe care privești că îți este superior ție.
Fiecare om trăiește după ierarhia valorică proprie. Când spui că cineva greșește, defapt judeci ceea ce face în funcție de ierarhia ta valorică și uiți că celălalt acționează conform ierarhiei sale și nicidecum conform ierarhiei tale. Judeci după propria ta scară valorică ceea ce altul face după propria lui scară valorică. Raportezi acțiunea și sau rezultatul celuilalt la ierarhia ta în loc să raportezi la ierarhia sa. Nu degeaba se spune să te pui în papucii celuilalt, adică să privești lumea din prisma celuilalt, din prisma scării sale valorice și nu din prisma scării tale valorice. Fiindcă te percepi în superioritate față de celălalt, fără să realizezi că îți proiectezi valorile tale asupra aceluia, modul tău de a vedea lumea și din acest motiv tinzi să judeci după valorile tale fiindcă te aștepți ca celălalt să fie și să se comporte conform acestora.
Indiferent de caz, te vei judeca negativ, subestima, degrada, și la fel și celălalt. Fiecare își va crea agresivitate în sinele său pentru că eșecul este garantat când încerci să proiectezi asupra altcuiva valorile tale precum și când încerci să trăiești în valorile admirate și preluate de la altcineva. Este ireal și nu faci decât să îți încarci mintea și să perpetuezi o stare generală negativă față de tine și față de celălalt.
Niciun om nu poate trăi DECÂT în propriile sale valori. Eu nu pot trăi în valorile tale și nici tu nu poți trăi în valorile mele. Chiar dacă am încerca și chiar am și reuși, însă doar o perioadă scurtă de timp până când ne-ar mânca de vii frustrările și toate nuanțele de agresivitate pe care le-am resimți puternic. Mai repede sau mai târziu fiecare om revine la ceea ce îi este lui important. Când pretinzi de la tine să trăiești conform altor valori decât valorilor tale, tot ce faci este să te anulezi tu pe tine, să te încătușezi și să te desființezi metaforic vorbind. Crezi că valorezi nimic și îți anulezi șansa de a-ți folosi potențialul natural într-un mod creativ și frumos. Te așezi în umbra altcuiva în loc să îți dai voie să strălucești și să expui ceea ce ai cel mai bun, mai valoros și mai frumos în tine.
Admiri atât de mult pe cineva și te minimizezi pe tine sau te admiri atât de mult pe tine și minimizezi pe altcineva cineva dar uiți că omul orice prețuiește sau disprețuiește la cineva este ceea ce prețuiește sau disprețuiește în el însuși. Dacă observi ceva frumos în cineva este ceea ce există deja frumos în tine. Exteriorul este reflexia interiorului tău. Doar ceea ce se află în tine poți vedea în ceilalți. Doar că omul este fie prea modest fie prea mândru ca să recunoască că este la fel cu ceilalți. Dacă intrigă ceea ce am scris și probabil îți zici că tu nu ești ca și X, sau Y, află că suntem toți în esență la fel, doar că ne manifestăm în diferite forme și nuanțe. Toți oamenii au aceleași trăsături de caracter doar că fiecare se manifestă în formă specifică în funcție de context. Suntem toți ființe umane! Avem toți aceeași structură anatomică și fiziologică!
Rațiunea îți este clară și vezi limpede direcția în care să mergi atunci când îți însușești tot ceea ce percepi în jurul tău, în așa fel încât nu mai judeci de niciun fel și percepi echilibrat și echidistant atât părțile bune cât și părțile rele, atât plusurile cât și minusurile. Aceasta este starea în care ești echilibrat și e condiția optimă să fi creativ, genial, să găsești soluțiile cele mai sănătoase, ești tu însuți. Nu trăiești așa cum ești tu în esența ta până când nu îți echilibrezi percepțiile tale față de lumea înconjurătoare. Faptul în sine că judeci te condiționezi tu pe tine și îți constrângi libertatea de a-ți manifesta sinele tău ascuns. Devii tu însuți, neutru, îți dezvălui sinele tău real în măsura în care îți însușești că orice vezi în lume, vezi pentru că ceea ce vezi este parte din tine. Nu poți recunoaște ceva ce nu cunoști deja! Nu poți recunoaște ceva ce nu ai văzut deja sau pe cineva pe care nu ai vazut deja. Ai mintea încețoșată atunci când deviezi de la scopul tău primar și lași zgomotul de fundal să te cuprindă lăsându-i pe alții să îți amprenteze propriul sistem de valori în locul sistemului tău sau când tu o faci altora cu propriul tău sistem de valori. Pentru că niciuna dintre cazuri nu este echitabilă nici față de tine și nici față de ceilalți.